Nu poţi sta în preajma Oanei Zăvoranu fără să aducă vorba de Marty. Când ne-am întâlnit la cafenea, nu i-a luat nici cinci minute să aducă vorba de el: „Vrei să ţi-l arăt pe copilul meu iubit? Pe Marty? Hai să-ţi arăt.”

Şi-a scos iPhone-ul - cu Scrat, veveriţa cu dinţi din Ice Age, în fundal - şi din câteva apăsări a ajuns la poze cu motanul birmanez în vârstă de 12 ani. (Printre ele erau şi vreo două cu Pepe la bustul gol). „E mai bătrâior un pic, dar nu contează. Mami nostru ne iubeşte. Uită-ne. Uită-ne.”

Trece la următoarea fotografie. „Suntem cu ochi albaştri ca cerul”. Şi următoarea. „Ăsta-i Pepe.” Apoi iar Marty. „Milogu’ SRL. El are hăinuţă - stai să ţi-l arăt.” Apare Marty împopoţonat: „Grinch, care a furat Crăciunul. Are un M din Swarovski, aur placat. Zici că este regele Cioabă sau împăratul Iulian. Răsfăţat e puţin spus.”

În ziua în care m-am văzut cu Oana, Marty nu se simţea prea bine. Răzvan, medicul lui, fusese pe la ei mai devreme să-i facă nişte analize la pancreas. Din cauza vârstei, Marty e la regim. Răzvan îl şi tunde ocazional.

„Dacă vezi cum îl tund…  Cu creastă. E punk. Deci eu sunt dilimancă rău. Îl face de zici că-i Godzilla. Cum naibii… Ne stricăm de râs. Şi el are o faţă foarte serioasă. Cu ochii albaştrii, să-l vezi cu creastă. Deci mori mă, mori. E genial gagiu. Este punk. Eventual îl dau şi cu gel şi aibă ţepi. Şi el este supărat pentru că animalele ştiu când le tunzi; ele se simt urâte. Şi ştiu că tu faci puţin mişto de ele. Să vezi ce supărat e. A zis Răzvan că şi pe căţelul lui, când îl tunde, e supărat câteva zile.”

Peste câteva ore, în maşină, o sună Răzvan, care apare pe ecran ca „Răzvan MARTY”:

- Da Răzvănel. Da pui. Adică?

Pauză de vreo 10 secunde.

- Deci e cu 1.000 mai puţin, cum ar veni.

Pauză.

- Şi cât e normal să aibă el la pancreas?

Pauză.

- Aşa. Aşa.

Pauză.

- Doamne ajută. Păi de ce crezi atunci că i-ai scăzut la pancreas acum?

Pauză.

- Da. Boala de piele. Da. Nu i-am mai dat decât d-ala de pancreas de care mi-ai zis tu.

Pauză.

- Doamne ajută. Şi restul, la rinichi, la ficat, cum le are?

Pauză.

- Nu e crescut. Tuşeşte. Şi în ce limite e normal?

Pauză.

- Deci el o are un pic crescută. Îmi zici tu dacă trebuie să-i alternez şi cu d-alea pentru rinichi. Şi ficatul e bine?

Pauză.

- Aşa. Da. Doamne ajută. Deci e bine. Scufiţa mea roşie. Doamne ajută. Ce bine.

Pauză.

- Doamne ajută. Mamă ce veste bună mi-ai dat. Ce bine. I-or fi făcut bine şi alea din plante. Şi regimul. Şi poate şi că i-ai luat tu analizele acasă. Că nu l-am mai trambalat până la tine. Nu s-a mai prins despre ce e vorba. Doamne ajută, ce bine.

Pauză.

- E OK. Doamne ajută. Ce veste bună mi-ai dat. Ce bine. Scufiţa mea roşie. Doamne ajută. Hai pui, vorbeşte cu Pepe când să ne vedem atunci cu toţii. Săptămâna viitoare ai zis, că acum sunteţi la un botez. Şi uită-te să ai şi aia cu ce bănuţi am să-ţi dau că i-ai mai făcut şi altă dată.

Pauză.

- Aşa pui. Şi ţine tu analizele lui că la tine stau mai bine, că io-s chiaună rău. Doamne ajută. Ce bine. Deci nimic nu-ţi ridică nici un semn… Doamne ajută. Doamne ajută.

Pauză.

- Mersi, Răzvănel. Mulţumesc din suflet pui. Mersi. Mersi mult de tot. Te pup. Te pup

O privesc. Străluceşte şi e cu gura până la urechi.

- E bine?

- Da, e bine băiatul. E bine. La pancreas are puţintel valorile mai crescute. Scufiţa mea. Doamne îl iubesc. Ştii cum… Deci Cristi… ca pe ochii din cap, deci n-ai văzut aşa ceva. Te îndrăgosteşti de el. Nu că-i al meu. Oamenii care nu suportă pisicile îl iubesc!