Şedinţa foto cu fata de la pag. 5
Ani Sandu povesteşte cum a fost la şedinţa foto pentru textul “Fata de la pagina 5” din numărul de mai. Protagonista şedinţei - şi a articolului - a fost Cristina Marda.
Când a intrat în holul lung şi rece din subsolul de la Casa Presei, în drumul spre studioul foto, Cristina fremăta de emoţie. Nu ştia de ce e emoţionată, i se întâmpla pentru prima oară înainte de o şedinţă foto. A remarcat totuşi în holul întunecat, scrijelit pe un colţ de zid: „Te iubesc, Cristina. Ady”. I-a răspuns alertă posibilului admirator „Mulţumesc, Ady” şi a înaintat grăbită. Era în întârziere pentru că-şi lăsase maşina acasă, iar 335-ul se târăse greu prin traficul aglomerat de pe Ştefan cel Mare.
A venit însoţită de o prietenă cu care a schimbat impresii pe parcursul şedinţei: „Ce drăguţ, ce mişto! Nu-i aşa, pisi?”, „Pisi, ce faci pisi?” – la care prietena răspundea ca un ecou: „Bine, pisi, ce bine îţi stă rochia, pisi!”.
Cristina n-a vrut să facă poze nemachiată şi a refuzat ideea de „Înainte şi după”. În timp ce hairstylistul se învârtea în jurul ei cu meşe mov şi verzi, l-a întrebat cochetă dacă e urâtă. Luat prin surprindere, n-a ştiut ce să-i răspundă şi amândoi au izbucnit în râs.
Când a văzut câte ţinute va schimba, a strigat uimită: „Pictorial? Nu-mi vine să cred!”. După o oră, când au fost gata machiajul şi coafura, s-a ridicat de la oglindă, şi-a împreunat palmele şi, păstrând podul palmei de la mâna stângă lipit de cel de la mâna dreaptă, a început să bată din degetele întinse, ca un fluture în zbor: “O să fiu cea mai drăguţăăă!”.
Pe tot parcursul şedinţei a ascultat cu atenţie fiecare indicaţie a lui Roald. „Deschide gura. Nu aşa, mai puţin. Stai cu umărul ăsta înspre mine. Pieptul mai înspre mine. Bărbia mai sus”. După un timp s-a relaxat şi a început să glumească: „Din spate nu fac poze?” („Nu te deranjează că e prea scurtă?”, a dojenit-o Roald văzând că bluza abia îi acoperea fundul), „Doamne, am ajuns să stau în genunchi!”, „Care e următoarea poziţie? 69?”. Când stilistul a răbufnit la un moment dat pentru că hainele nu se potriveau cum trebuie: „Muie!”, Cristina i-a replicat rapid „Se zice sex oral!”. Din când în când s-a uitat la poze pe aparatul foto al lui Roald şi s-a minunat cât de bine au ieşit. Nu s-a plâns o secundă că şedinţa foto durează prea mult. A aşteptat răbdătoare să ajungă la final.
După şase ore, când a ieşit în faţa Casei Presei, m-a întrebat cum s-a descurcat. Spera să se fi comportat bine în faţa camerei, nu ca alte fete despre care a auzit că degeaba primesc indicaţii de la fotograf, că nu se prinde nimic de ele. În staţia de autobuz şi-a amintit că dimineaţă a uitat să-şi ia pastila de mărire a sânilor. A scos din geantă o cutiuţă albă, a luat din ea capsula cărămizie şi a înghiţit-o pe nerăsuflate.




